Melania Trump s-a întors, sâmbătă, după o absență de patru săptămâni, la Washington și a participat la Casa Albă la o cină ...
Andrzej Duda, președintele Poloniei, a fost nevoit să aștepte aproape două ore în fața ușii lui Donald Trump pentru a discuta ...
Pe 14 februarie, chiar de Ziua Îndrăgostiților, Cristina Cioran, în vârstă de 47 de ani, a născut un băiețel perfect sănătos.
General Motors, Porsche, BMW și Mercedes-Benz s-au angajat în ultimele săptămâni să investească în modele noi sau modernizate ...
În aceste zile în care se vehiculează ideea că Trump negociază cu Putin pe din dosul Uniunii Europene împărțirea Europei (o ...
Uniunea Europeană va cofinanța instalarea a 1.400 de puncte de încărcare în 13 țări europene, inclusiv România.
Elveția ar putea participa cu trupe la o eventuală misiune de menținere a păcii în Ucraina, dacă o astfel de solicitare ar fi ...
Un bărbat din Galați s-a trezit cu polițiștii la ușă, fiind vizat într-o anchetă în Austria în legătură cu furtul unor bunuri ...
Preşedintele rus Vladimir Putin a făcut declaraţii importante cu ocazia Zilei Apărătorilor Patriei, subliniind rolul crucial ...
După 505 zile de captivitate, ieri Hamas a eliberat încă 4 ostatici israelieni. Cu ei, au mai fost eliberaţi doi israelieni ...
Un nou caz de violență extremă a zguduit Franța, după ce o tânără româncă a fost atacată cu brutalitate în plină stradă de ...
Consiliul Județean Ilfov a decis să prelungească bucuria celor mici și să le ofere ocazia de a se bucura din plin de zăpadă, ...